Carbon Peel, cunoscut și sub denumirea de „Porcelain Skin Treatment” sau „China Doll Peel”, este o procedură inovatoare de îmbunătățire a aspectului pielii, considerată secretul vedetelor pentru un ten perfect. Popularizat inițial sub numele de „Hollywood Peel” sau „Red Carpet Facial Treatment,” acest tratament revoluționar este acum accesibil și în România.
Cum funcționează
Carbon Peel utilizează o combinație de o cremă pe bază de carbon și energie laser NdYAG. Cremă de carbon este aplicată pe piele, iar undele laser NdYAG sunt direcționate către aceasta. Particulele de carbon absorb energia laser, generând o microexplozie care elimină impuritățile, celulele moarte și alte particule nedorite. Acest proces activează, de asemenea, producția de colagen, elastină și acid hialuronic pentru a promova regenerarea celulară.
Beneficii:
- Îmbunătățirea luminozității pielii;
- Non-invaziv și fără durere;
- Rejuvenare celulară complexă;
- Potrivit pentru toate tipurile de ten și fototipuri;
- Tratamentul preferat al vedetelor;
- Fără perioadă de recuperare post-tratament.
Cum se desfășoară procedura
Procedura începe prin aplicarea uniformă a cremei pe bază de carbon pe suprafața pielii. Ulterior, laserul NdYAG este direcționat către zona tratată, iar energia laser interacționează cu particulele de carbon pentru a realiza o exfoliere delicată și stimularea profundă a regenerării celulare.
Ce simți în timpul procedurii
Pacienții experimentează o senzație ușoară de căldură în timpul procedurii, dar în general, tratamentul este nedureros și bine tolerat.
Cât durează
Procedura Carbon Peel durează aproximativ 30-45 de minute, în funcție de zona tratată.
Care sunt indicațiile după procedură
Se recomandă spălarea zonei tratate cu apă călduță după câteva ore și apoi aplicarea unei creme reparatorii sau hidratante. Este esențială utilizarea unei creme hidratante cu factor de protecție solară (SPF) de 2-4 ori pe zi.
Care sunt principalele efecte adverse
Efectele secundare sunt minime și pot include o ușoară roșeață sau senzație de căldură, care dispar în mod obișnuit în câteva ore.
Contraindicații
Tratamentul este contraindicat în cazul sarcinii sau alăptării sau în cazul unor afecțiuni dermatologice severe sau alergii la componente.
Câte ședințe sunt necesare
Se recomandă un protocol de 3 ședințe la un interval de 2-3 săptămâni, urmate de o ședință de întreținere la fiecare 3-6 luni, pentru menținerea rezultatelor.
Cat durează efectul
Rezultatele Carbon Peel sunt vizibile imediat, iar efectul de îmbunătățire a texturii pielii și luminozității persistă pe termen lung, cu sesiuni de întreținere periodice pentru a maximiza beneficiile tratamentului.
